O abordare globală și pragmatică a migrației

Europa se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări legate de migrație după cel de-al Doilea Război Mondial. Cauzele sunt cunoscute: modificarea intereselor geostrategice, conflictele armate, dictaturile, încălcările drepturilor omului, proasta guvernare, degradarea mediului, schimbările climatice, sărăcia endemică. Măsurile adoptate în ultimii ani au fost unilaterale și au dat puține rezultate la un cost ridicat. Acestea sunt măsuri specifice care au demonstrat că efectele imigrației nu pot fi tratate separat. Migrația necesită o abordare cuprinzătoare și integrată, care să abordeze provocările în timp ce exploatează beneficiile imigrației. Nivelurile locale și regionale trebuie integrate în procesul de luare a deciziilor. Regiunile și autoritățile locale sunt într-adevăr aproape de posibilele probleme, nevoi și situația reală a pieței forței de muncă. Această cunoaștere reprezintă un element cheie în umanizarea politicii de migrație.

Această abordare nouă și cuprinzătoare a PDE ar trebui să se bazeze pe următoarele axe:

a) Gestionarea comună a frontierelor externe:

Trebuie să reformăm spațiul Schengen. PDE sprijină stabilirea unor standarde comune pentru controalele realizate la frontierele externe și instituirea unui sistem integrat pentru gestionarea acestor frontiere. Programele de căutare și salvare în ape internaționale și lupta împotriva rețelelor criminale implicate în traficul de ființe umane trebuie să se desfășoare într-un mod coordonat, iar acțiunile Frontex prin intermediul Eurosur (Sistemul european integrat de supraveghere costieră) trebuie intensificate, permițând Statelor Membre să împărtășească imagini și date privind situația la frontierele externe în timp real.

b) Cooperarea cu țările de origine și de tranzit:

Prevenirea la sursă este fundamentală pentru limitarea sosirii masive a imigranților pe coastele europene. O astfel de cooperare trebuie să aibă loc în diferite domenii pentru a gestiona fluxurile de migrație, pentru a garanta pacea și securitatea, pentru a promova consolidarea democratică și pentru a stimula creșterea economică dincolo de asistența pentru dezvoltare. Noul Program Cadru de Parteneriat pentru Migrație, aprobat de Uniune în iulie 2016, a fost evaluat pozitiv în septembrie 2017, așa că propunem să avansăm acest program, să aprofundăm implementarea sa în țările prioritare și să îl extindem în mai multe țări. În ceea ce privește detașarea experților în țările de origine și de tranzit, Uniunea menține misiuni militare și civile de formare și sprijin democratic în mai multe țări, care ar trebui să fie extinse și aprofundate. În final, sprijinim creșterea nivelului de conștientizare și diseminarea de informații exacte în țările de origine cu privire la riscurile și costurile asociate trecerilor și șederilor neregulate în Europa, bazându-ne pe emigranții înșiși care au avut aceste experiențe teribile.

c) Lupta împotriva traficului ilegal de imigranți:

Aproximativ 90% dintre migranții care ajung pe coastele Europei realizează acest lucru prin intermediul mafiilor locale asociate cu diferitele organizații de crimă organizată din întreaga lume implicate în traficul de ființe umane, traficul de droguri sau spălarea banilor. Prin urmare, este necesar să se ia în considerare o abordare cuprinzătoare, multidisciplinară și transfrontalieră, consolidarea cooperării operaționale pentru investigarea, urmărirea penală și sancționarea acestor activități, monitorizarea fluxurilor lor financiare și utilizarea dezvoltărilor tehnologice pentru detectarea fraudei în domeniul documentelor, intensificarea mecanismelor prevăzute în Planul de acțiune împotriva traficului de migranți și în cadrul Eurojust privind contrabanda cu migranți pentru a identifica obstacolele din calea urmăririi penale și a cooperării judiciare.

d) Promovarea politicilor de returnare, readmisie și reintegrare.

O politică de returnare eficientă și centrată pe om reprezintă un factor esențial de descurajare a imigrației ilegale, atât pentru imigranți, cât și pentru mafiile și organizațiile criminale internaționale. În prezent, politica de returnare nu este pe deplin eficientă, iar traficanții știu acest lucru. Prin urmare, este necesar ca aceste mecanisme, aplicate de Statele Membre într-un mod foarte diferit, să fie îmbunătățite. Ar trebui să începem prin intensificarea cooperării operaționale și a schimbului de bune practici între Statele Membre, agențiile UE și țările de origine ale migranților. Statele Membre ar trebui să profite mai mult de potențialul Agenției Europene pentru Paza de Coastă și de Frontieră, acordându-i dreptul de repatriere a imigranților salvați către porturi din țări sigure, precum și de Fondul pentru azil, migrație și integrare pentru a sprijini activitățile de returnare. În acest scop, resursele umane ale Frontex ar trebui sporite, având în vedere că obiectivul de 10 000 de membri în 2027 este prea îndepărtat. De asemenea, este esențial să se facă o distincție juridică clară între responsabilitățile și drepturile ONG-urilor umanitare, agențiilor europene și autorităților Statelor Membre.

e) Armonizarea dreptului la azil

Criza refugiaților a demonstrat că sistemul actual este inadecvat pentru a răspunde nevoilor. Solicitările de azil nu sunt prelucrate în mod uniform de la un Stat Membru la altul. Acest lucru încurajează mișcările secundare, „azilul la cerere”, abuzurile sistemului de azil și depunerea cererilor în mai multe țări deja saturate de presiunea actuală privind migrația, ceea ce le-a determinat pe unele dintre acestea să restabilească controalele la frontierele interne. Este necesar să se revizuiască regulile privind azilul pentru a se asigura că responsabilitățile sunt împărtășite și că nicio țară nu se află sub nicio altă presiune suplimentară privind migrația pentru a oferi condiții mai bune. Reforma ar face sistemul de azil mai eficient, facilitând combaterea abuzurilor. Revizuirea sistemului ar trebui să permită o mai mare coerență a procedurilor de azil, a condițiilor de obținere a protecției internaționale și a condițiilor de primire. Reforma Regulamentului Dublin, un element cheie al sistemului comun de azil, trebuie să fie finalizată deoarece determină care țară este responsabilă.